ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Dispozitivele medicale B-Cure Laser tratează durerile ortopedice (acute și cronice), precum cele de genunchi, șold, spate, umăr, gât, cot, gleznă, degete, dinți etc. De asemenea, aparatele au efect benefic pentru ameliorarea durerilor musculare sau cauzate de sindromul de tunel carpian și de fibromialgie. Nu în ultimul, produsele B-Cure Laser se pot folosi cu succes în problemele la nivelul pielii (acnee, herpes, cicatrici, arsuri etc.), dar și în cazul unor afecțiuni greu de vindecat, cum ar fi rănile diabetice. Totodată, poți trata cu succes durerile musculare, rezultate ca urmare a unor activități fizice intense. Foarte important de menționat faptul că B-Cure Laser nu numai că ameliorează durerea, dar tratează și sursa acesteia.

Rezultatele pozitive apar după o perioadă cuprinsă între 3 zile și 3 săptămâni, în funcție de gravitatea problemei. Deși în majoritatea cazurilor răspunsul la tratament are loc în primele zile (uneori chiar după prima sau a doua ședință), există situații în care trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Consultă un specialist B-Cure Laser pentru a stabili cel mai potrivit protocol de tratament pentru tine.
Doza de tratament recomandată este de 6-8 minute pe fiecare punct dureros, iar 2 ședințe zilnice (dimineața și seara) ar trebui să fie suficiente pentru a se observa o îmbunătățire a stării de sănătate. În manualul de instrucțiuni pe care-l primești odată cu achiziția aparatului vei găsi toate informațiile necesare pentru tratamentul fiecărui tip de durere.

În cazul durerii acute, poți opri tratamentul. Dar în ceea ce privește durerea cronică, recomandăm să reduci treptat tratamentul la o singură aplicare zilnică pentru o perioadă suplimentară de o lună. De ce? Pentru ca durerea și inflamația să nu reapară imediat.

Dispozitivele medicale B-Cure Laser ameliorează durerea și ajută în tratamentul inflamației prin accelerarea procesului de vindecare. În anumite situații, aparatele nu pot vindeca afecțiuni grave sau cronice, însă pot contribui semnificativ la diminuarea intensității durerii.

Majoritatea specialiștilor cunosc beneficiile aparatelor B-Cure Laser și le recomandă sau le includ în practica medicală, deoarece acestea încorporează o tehnologie sigură, naturală, folosită de peste 50 de ani. Există totuși anumiți doctori care nu țin pasul cu evoluția aparaturii medicale și tocmai de aceea preferă să-și trateze pacienții prin metode tradiționale: medicamente, fizioterapie și intervenții chirurgicale. Prin urmare, ei nu găsesc niciun motiv pentru a „externaliza” tratamentul către pacienți, mai ales că aparatele B-Cure Laser au fost realizate în principal pentru a fi utilizate de oricine acasă.

Peste 2.000 de publicații și mai mult de 100 de studii clinice au demonstrat efectele benefice ale tehnologiei LLLT în tratamentul durerii, în special în cazul afecțiunilor ortopedice, inflamațiilor, accidentărilor sportive și rănilor. Referitor la dispozitivele medicale B-Cure Laser, eficacitatea a fost dovedită în 5 studii clinice, iar alte 5 se află în desfășurare. Spre exemplu, o cercetare științifică* a inclus 90 de pacienți, iar rezultatele au evidențiat faptul că produsele B-Cure Laser sunt la fel de eficiente în tratamentul durerilor precum medicamentele.

*Del Vecchio, studiu pe durerile articulației temporomandibulare, Universitatea Sapienza, din Roma, Italia.

Da. Terapia B-Cure Laser este naturală, non-invazivă și nu are efecte secundare. Aparatele pot fi folosite de oricine, indiferent de vârstă. Tratamentul B-Cure Laser poate fi aplicat indiferent dacă iei pastile pentru diverse boli (afecțiuni cardiace, tensiune) ori dacă ai proteze la diverse articulații sau pacemaker. Uneori, în timpul terapiei B-Cure Laser, poți simți o „răscolire” a durerii; aceasta este normală în procesul de îmbunătățire a stării de sănătate și va dispărea în câteva zile. Îți recomandăm să începi tratamentul cu dispozitivele medicale B-Cure Laser progresiv: în prima zi, un minut și jumătate este suficient pentru fiecare punct dureros, ulterior poți adăuga zilnic câte un minut până ajungi la un total de 6 minute per aplicare, de două ori în fiecare zi. Consultă manualul de instrucțiuni.

 

Produsele B-Cure Laser sunt certificate ca dispozitive medicale de tip clasa 2. De asemenea, dețin certificări ISO și CE 0197, sunt aprobate de Health Canada (instituție responsabilă de îmbunătățirea sănătății), ANVISA – Brazilia (Agenția Națională de Supraveghere a Sănătății) și Ministerul Sănătății (din Israel). Totodată, tehnologia LLLT este aprobată de FDA (Administrația pentru Alimente și Droguri din SUA). În prezent, aparatele B-Cure Laser sunt comercializate în peste 20 de țări, precum: România, Israel, Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Italia, Spania, Finlanda, Norvegia, Olanda, Rusia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Turcia, Africa de Sud, Filipine, Singapore, Canada și Australia.

Numeroase opțiuni promit ameliorarea durerilor, cum ar fi: TENS, ultrasunete, magneți, shock-wave, infraroșu etc. Totuși, niciuna nu pretinde (și nici n-ar putea) că tratează sursa durerii. Până în prezent, nu există pe piață niciun alt dispozitiv ce încorporează tehnologia LLLT cu o putere și o suprafață de tratament similare B-Cure Laser.

Dispozitivele medicale B-Cure Laser sunt proiectate să funcționeze mulți ani. Singura grijă pe care trebuie s-o ai, în afară de a încărca acumulatorii, este de a-i înlocui după circa 12-18 luni de funcționare (sunt de tip AAA și-i găsești în comerț). Dioda, cea mai importantă piesă a aparatului, are o durată de viață de aproximativ 10 ani; înlocuirea ei costă în jur de 150$. În cazul în care aparatul tău prezintă probleme de funcționare, contactează reprezentanța B-Cure Laser România la numărul de telefon 021/9092. Garanția pe care compania o oferă produselor B-Cure Laser este de 2 ani.

Da, însa aceasta presupune să deții mai multe dispozitive medicale B-Cure Laser. Totuși, îți recomandăm să tratezi individual fiecare zonă dureroasă: după ce ți-ai tratat genunchiul, te poți muta la gât, iar ulterior, dacă e cazul, o arsură ș.a.m.d. Nu există o limitare a posibilităților de tratament.

Nu. Dispozitivele medicale B-Cure Laser încorporează tehnologia laserului terapeutic de intensitate joasă. Nu încălzește și nici nu răcește zona pe care se aplică tratamentul. Terapia B-Cure Laser este naturală, non-invazivă și este sigură de folosit de oricine, la orice vârstră. De asemenea, n-ai nevoie de ochelari și mănuși de protecție în timpul tratamentului.

În mod normal, aparatul B-Cure Laser trebuie încărcat o dată la câteva zile, însă această situație diferă în funcție de cât de mult îl folosești pentru a te trata. O reîncărcare completă a acumulatorilor durează aproximativ 7 ore.

Când acumulatorii sunt încărcați complet, literele „FULL” vor apărea pe ecranul aparatului. Suplimentar, tot pe ecran, în dreapta sus, va fi afișată o linie neagră completă.

Când acumulatorii se descarcă, linia neagră de pe ecran, afișată în dreapta sus, se va diminua. De asemenea, ia în considerare și uzura acumulatorilor, tocmai de aceea ar trebui înlocuiți la o perioadă cuprinsă între 12 și 18 luni. Ai grijă să-i înlocuiești cu acumulatori de tip AAA.

Aparatul B-Cure Laser trebuie să stea nemișcat pe punctul dureros, de la începutul timpului de tratament și până la sfârșit. Abia după ce s-a încheiat perioada de tratament pe un punct dureros, dispozitivul poate fi mutat pe alt punct dureros și se reia procedura.

Aparatul trebuie pus direct pe piele (nu prin haine, bandaje, etc.). Singura excepție o reprezintă rănile deschise, care trebuie tratate de la o distanță de circa 1 cm pentru a fi păstrată igiena. În timp ce aparatul funcționează, ai grijă să nu-l apeși cu putere, deoarece se va opri, fiind o metodă suplimetară de protecție. Dispozitivul medical B-Cure Laser ar trebui manevrat cu precizie, cu atenție și perpendicular pe punctul dureros.

În cazul durerilor acute, îți recomandăm o perioadă de cel puțin 5 minute de la un tratament la altul. Pentru durerile cronice, protocolul de tratament include 2-3 ședințe zilnice pe o anumită perioadă de timp (în funcție de problema medicală), iar ulterior ori de câte ori simți că durerea reapare. Nu există supradoză!

În cazul în care inflamația este puternică, există posibilitatea de intensificare a durerii dacă începi tratamentul cu mult din prima. Dacă după prima ședință de un minut și jumătate nu simți o sporire a intensității durerii, ulterior poți urma protocolul de tratament de 6 minute per aplicare, de 2 ori pe zi. În cazul în care la acest timp apare durerea, micșorează timpul de aplicare, iar pe viitor îl crești cu câte un minut pe ședință până la maximum 6-8 minute.

Pentru fiecare tip de durere există anumite puncte pe care trebuie să aplici aparatul (vezi manualul de instrucțiuni). De asemenea, în cazul în care întâmpini dificultăți în implementarea tratamentului, contactează reprezentanța B-Cure Laser România la numărul de telefon 021/9092 pentru a primi asistență telefonică.

Da. B-Cure Laser nu este periculos pentru astfel de pacienți.

Nu este nevoie să ții apăsat niciun buton în timpul tratamentului. Pentru ca unda laser să fie activată continuu, întâi apeși butonul lateral, iar în timp ce-l ții apăsat, apeși și butonul rotund din centru, iar apoi ridici degetele de pe ambele butoane. Acum aparatul funcționează pe modul automat, iar tot ce trebuie tu să faci din acest moment este să-l pui pe punctul dureros pe care vrei să-l tratezi.

Da. Dispozitivele medicale B-Cure Laser oferă un tratament natural, non-invaziv și fără efecte secundare, ce nu interferează cu alte metode pe care le utilizezi, cum ar fi: medicamentele, unguentele, fizioterapia ș.a.m.d.

Datorită faptului că B-Cure Laser utilizează tehnologia laserului terapeutic de intensitate joasă, nu trebuie să iei nicio măsură de protecție (nu este nevoie să folosești ochelari sau mănuși de protecție). Singura contraindicație este să nu îndrepți unda laser înspre ochi.

Garanția produselor B-Cure Laser acoperă înlocuirea pieselor stricate ca urmare a procesului de fabricație, nu bateria și încărcătorul. În cazul unor defecțiuni, contactează serviciul de clienți la 021/9092.

See more questions